Le vad fetele chinuite in fiecare dimineata. La primele raze de soare, si alea inca ascunse printre fasiile de nori, oamenii misuna peste tot, fiecare catre locul de munca. Este un sentiment ciudat, o ora de amurg in care totul pare legat. Nu mai exista aglomeratia aceea specifica, exista doar imaginea de ansamblu.
Ma lovesc privirile lor adormite, ochii rosii si cearcanele de sub ochi care stau sa explodeze. Impietresc cand vad sila cu care merg agale si fara vlaga catre “plantatie”. Sunt doar marionete intr-un joc mai elaborat, marionete legate cu lita invizibila. Nu exista ceva mai tragic decat imaginea asta. Fara sa mai aiba judecata de vigoare si fara sa mai poata actiona in voie. Condusi de o forta invizibila, se urca in metrou si pornesc catre scaunul de care nu se vor desparti toata ziua. Ajung acasa si isi constrang si mai mult viata, lipsita de sare si piper.
Imaginile plastice ale lor imi lovesc ochii precum un bici si imi lasa un zambet amar sa capete contur pe buzele mele vinetii. Ochii mei sclipesc negricios in lumina pala a neoanelor din metrou. Mirosul acela matinal de metrou, combinat cu aroma ifetina de parfumuri contrafacute si transpiratia muncitorilor abia treziti, te trimite in alta lume. Daca as fi intr-un metrou mai vechi m-as simti intors in timp cu zeci de ani.
Atat de robitica este miscarea lor, atat de previzibila este actiunea lor si fiecare gest pe care il fac. Parca ar fi condusi de aceeasi voce, ca si cum un dirijor ar sta pe un pedestal si ar conduce in cor intregul metrou, plin cu marionete.
Atele invizibile se intind precum o panza matasoasa in tot trenul. Face parte din eterna viata. Dormit, mancat, spalat, muncit si de la capat pana cand sunt mult prea uzate marionetele pentru a continua. Atunci lita prinde alta marioneta, proaspata si lasa vchea marioneta intr-o camara intunecata, plina de mirosul acela de mucegai pentru a putrezi acolo. Tarana in tarana si praf in praf!
Intr-un fel ma simt diferit de ei, diferit fiindca umblu in lumi pe care ei nu le vor umbla in veci, aud sunete ce ei nu le vor auzi in veci si vad lucruri pe care ei nu le vor vedea. Ma simt dezlipit de sistemul din care fac parte, ma simt altfel, puternic, independent, cu propria mea vointa.
Insa privesc in jurul meu.
Atent.
Ma uit atent la ce este langa mine.
Gem!
Vad lite prinse de bratele mele, lite care pana acum nu erau acolo sau daca erau nu le vedeam.
Cum se poate asa ceva? De ce nu am prins asta? Cum de am devenit o marioneta?
Cand credeam ca sunt mai diferit de ei…mi-am dat seama ca sunt exact ca ei. Prins de atele invizibile ce trag de mine precum un cal trage de o caruta. Fara mila, pana cand toate incheieturile mele se vor uza si voi fi mult prea corodat pentru a putea continua aceasta parada caraghioasa. Inevitabil voi deveni o marioneta parasita intr-o debara mucegaita, lasata in intuneric.
